Clujul, capitala fotbalului!** Lecic: „Avem echipă de primile zece locuri”

Clujul, capitala fotbalului!** Lecic:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După CFR, care a dominat de la un cap la altul Liga lui Mitică,
Clujul a pus stăpânire pe fotbal. După trei ani, U Cluj este iar în
prima Ligă! Atacantul Miroslav Lecici a declarat la finalul
partidei câștigate, scor 3-1 cu Minerul Lupeni, că „șepcile roșii”
se pot clasa în primele zece locuri în primul an de la revenirea pe
prima scenă!

„Am demonstrat că merităm să promovăm și prin această
victorie cu Minerul Lupeni. Sper să facem figură frumoasă în Liga
I, avem o echipã de primile zece locuri. O să vedeți că în Liga I
echipa va juca mult mai bine pentru că presiunea nu va fi așa de
mare. A fost greu să jucăm fiecare meci ca pe o finală și pentru
asta ne bucurăm mult mai mult”
, a precizat Lecic

La rândul său, fundașul brazilian Josias Basso, care a fost
împrumutat de la Reggina până în această vară, a precizat că speră
să evolueze la gruparea clujeană și în sezonul următor:

„Este o zi unică pentru mine. Când am venit la Cluj nu m-aș fi
așteptat să găsesc o galerie atât de fanatică și atât de frumoasă.
Promovarea aparține într-o egală măsură și fanilor. Am arătat și
azi, la fel ca și în celelate partide, că suntem echipa ce merită
să promoveze. Eu aș vrea să continui și în Liga I. M-am acomodat
aici și sper ca cele două cluburi să se înțeleagă
„.

Universitate Cluj va intra în vacanță de duminică, iar reunirea
lotului în vederea noului sezon este programată peste 10
zile.

Universitatea Cluj a obținut promovarea în Liga I după ce a
câștigat, sâmbătă, cu scorul de 3-1 (3-0), meciul din deplasare cu
Minerul Lupeni, din etapa a XXXIV-a, ultima, a seriei secunde din
Liga II. Golurile învingătorilor au fost marcate de Lemnaru ’16
(penalti), Ungurușan ’25 și ’33, în vreme ce reușita gazdelor a
fost semnată de Diaconescu ’56.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×